Ancestors: The Humankind Odyssey disponibil acum pe PC

Jucătorii sunt invitați să exploreze Africa neogenă și să supraviețuiască milioane de ani într-un joc unic de tip open world  

 Private Division și Panache Digital Games au lansat azi Ancestors: The Humankind Odyssey pentru PC, disponibil pe Epic Game Store. Ancestors: The Humankind Odyssey, este jocul de debut al studioului independent Panache Digital Games, co-fondat în 2014 de Patrice Désilets, directorul creativ din spatele Assassin’s Creed. În cadrul noului joc, jucătorii vor retrăi primele stadii ale evoluției umane, ce au avut loc cu mai multe milioane de ani în urmă, înfruntând vicisitudinile Africii neogene pentru a asigura viitorul speciei.

Aventura începe cu 10 milioane de ani în urmă, jucătorii intrând în pielea unui hominid tânăr, primul nostru strămoș cunoscut, care se legăna între crengile copacilor încercând să evite pericolele din jungla înconjurătoare. Indiferent că vorbim de pitoni giganți, tigri cu dinți sabie, aligatori feroce sau alte bestii înspăimântătoare prădătorii reprezintă cel mai mare pericol, dar nu singurul. Prin analiza și descoperirea prudentă a mediului înconjurător, hominidul va evolua și astfel, vor crește șansele de supraviețuire a propriului clan. Jucătorii vor trebui să determine felul în care se va dezvolta rețeaua neurală a personajului controlat, profitând de diferitele elemente de tip role-playing care ajută la îmbunătățirea diferitelor abilități. Deciziile luate influențează în mod direct evoluția clanului afectându-le funcțiile locomotorii, simțurile, inteligența și nu în ultimul rând comunicarea dintre membri tribului. În cele din urmă, prin deciziile luate jucătorul poate să-și evolueze clanul într-o specie mai avansată. Sarcina nu este însă una ușoară, o simplă greșeală putând să anuleze șansele de evoluție și să ducă la dispariția speciei.

“Sunt deosebit de mândru de ce am realizat împreună cu echipa mea în jocul Ancestors. Mi-am dorit să dezvolt un joc despre evoluție care să ne amintească de instinctele primare pe care le purtăm cu toții. Odată dezvoltat conceptul, a devenit clar că mecanismele de gameplay vor gravita în jurul luptei cu mediul ostil și disperata încercare de a supraviețui într-o lume de dimensiuni uimitoare,” a declarat Patrice Désilets, co-fondatorul și directorul creativ al Panache Digital Games. “Ne bucurăm că azi în sfârșit putem să arătăm jocul întregii lumi. Este o călătorie dificilă, dar sperăm să supraviețuiți la fel ca strămoșii noștri de odinioară.”

“A fost un real privilegiu să colaborăm cu Panache Digital Games în realizarea Ancestors: The Humankind Odyssey,” a declarat Kari Toyama, Senior Producer în cadrul Private Division. “Datorită abordării meticuloase a procesului de dezvoltare, caracteristică lui Patrice Désilets și a talentului incredibil de care a dat dovadă întreaga echipă, a rezultat o experiență cu adevărat unică.”

Ancestors: The Humankind Odyssey este un joc de supraviețuire și explorare desfășurat din perspectivă third-person, în care jucătorii vor întemeia un trib și vor încerca să facă față primejdiilor prezentate de continentul African, în cadrul unei aventuri ce durează de acum 10 milioane de ani până acum două milioane de ani. Mecanicile jocului sunt bazate pe trei elemente principale: explorare, extindere și evoluție. Fără să uite vreo clipă de primejdii, jucătorii trebuie să exploreze prudent Africa neogenă, să-și extindă încetul cu încetul teritoriul controlat de clan și să evolueze de la o generație la următoarea. Ancestors: The Humankind Odyssey este primul joc dezvoltat de Panache Digital Games.

Despre Ancestors: The Humankind Odyssey

Ancestors: The Humankind Odyssey este disponibil în format digital pentru PC prin Epic Games Store, urmând să se lanseze pentru PlayStation®4, PlayStation®4 Pro și pentur familia de dispozitive Xbox One, inclusiv Xbox One X în decembrie 2019. Ancestors: The Humankind Odyssey are o încadrare de 12+ conform standardului PEGI. Pentru mai multe informații despre Ancestors: The Humankind Odyssey, urmăriți canalul oficial de YouTube, canalul oficial de Twitter, pagina oficială de Facebook și pagina www.AncestorsGame.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *