CUPRA dezvăluie noul CUPRA Formentor și noul CUPRA Leon: construite pentru a provoca emoții puternice

  • Noul CUPRA Formentor și noul CUPRA Leon adoptă noul limbaj de design al mărcii;
  • Disponibil exclusiv pentru CUPRA Formentor și CUPRA Leon Sportstourer, este un nou motor pe benzină (TSI), care dezvoltă 333 CP (245 kW), cu tehnologie de distribuție a cuplului și frâne Akebono;
  • Noul CUPRA Formentor și  noul CUPRA Leon vor beneficia, de asemenea, de o tehnologie hibrid plug-in (eHybrid) de nouă generație, care dezvoltă 272 CP (200 kW) și oferă o autonomie pur electrică de peste 100 km;
  • Ambele automobile dispun de un nou sistem audio cu sunet de înaltă fidelitate și 12 difuzoare, dezvoltat în colaborare cu Sennheiser;
  • Ambele modele includ un sistem Infotainment de generație nouă și propun o abordare
    mai sustenabilă;
  • Compania anunță înființarea CUPRA Design, un nou atelier de proiectare, independent;
  • CUPRA a prezentat, de asemenea, noi colaborări cu marca de bijuterii sustenabile MAM
    și cu studioul de design pentru sisteme de iluminare Marset din Barcelona;
  • CUPRA continuă să bată recorduri cu 56.600 de unități livrate în trimestrul 1 din 2024.

Martorell, 29.04.2024 – Marca neconvențională dezvăluie noul CUPRA Formentor și noul CUPRA Leon, reproiectate și îmbunătățite pentru a continua povestea de succes.

Noul CUPRA Formentor sosește pentru a dezvolta succesul deja consacrat al acestui SUV Crossover. CUPRA Formentor este cel mai bine vândut automobil al companiei și devine un simbol al mărcii. Într-o piață A-CUV competitivă, a ajuns în vârful graficelor de vânzări cu 120.100 de unități livrate anul trecut în întreaga lume (+23,0% față de 2022), rezultate consistente pentru primul autovehicul proiectat și dezvoltat exclusiv pentru această marcă.

Noul CUPRA Leon transmite un caracter puternic, atât în varianta hatchback cu 5 uși, cât și în varianta Sportstourer, într-un moment în care marca atinge un nou jalon.

În primul trimestru al anului 2024, CUPRA a livrat 56.600 automobile, o creștere de 21,4% față de trimestrul 1 din 2023, în timp ce luna martie a marcat recordul absolut al mărcii cu 23.800 de unități livrate.

„Atât CUPRA Formentor, cât și CUPRA Leon au fost o forță de impulsionare a succesului mărcii, pe măsură ce aceasta își extinde amprenta în întreaga lume. Este o abordare care a atras un succes incredibil, cu aproape 600.000 de automobile livrate de la lansarea mărcii în 2018”, spune Wayne Griffiths, CEO al CUPRA. „Noile CUPRA Formentor și Leon reprezintă obsesia pentru design în stare pură. Două modele concepute să provoace emoții puternice și care întăresc comuniunea extraordinară cu Tribul nostru. Două modele reprezentând ceea ce acel mic grup devotat a prevăzut că poate fi CUPRA, cu doar câțiva ani în urmă.”

Noul CUPRA Formentor și Noul CUPRA Leon – reproiectate și îmbunătățite pentru noua generație de membri ai Tribului

Noul exterior include emblema CUPRA pe capota din față, punctul central îndrăzneț al părții frontale în forma unui „nas de rechin”, care definește aspectul agresiv prin farurile sale triunghiulare cu matrice LED și „gura” mare și îndrăzneață, coborâtă. Același design triunghiular al lămpilor funcționează ca un reper de încadrare pentru emblema centrală iluminată CUPRA din spate. Noile culori mate, precum Century Bronze sau Enceladus Grey, conferă și mai mult caracter celor două automobile.

Emoția pură a designului exterior este reflectată și în interior, care combină sportivitatea și sustenabilitatea cu o serie de tehnologii digitale și opțiuni de materiale.

Interiorul oferă o senzație de calitate superioară, cu elemente reproiectate, precum consola centrală. Acesta este de asemenea îmbunătățit cu materiale noi, adoptând totodată o abordare mai sustenabilă, care include scaune tip „scoică”, îmbrăcate în țesătură cu 73% microfibre reciclate sau în piele ecologică.

Elementele care țin de digitalizare se află în centrul atenției șoferului. O interfață cu utilizatorul (HMI) nouă și îmbunătățită este implementată în cockpit-ul digital din spatele volanului, precum și în sistemul Infotainment mai mare, de 12,9’’, care dispune acum și de un cursor retro-iluminat.

Ambele modele dispun de un nou sistem audio, cu sunet de înaltă fidelitate și 12 difuzoare, dezvoltat în colaborare cu experții audio de la Sennheiser Mobility. Sistemul oferă semnătura pură a sunetului Sennheiser, pe care se bazează creatori și artiști muzicali din întreaga lume.

O gamă de transmisii ce include patru tehnologii diferite: TSI (benzină), mild hybrid (eTSI), TDI (diesel) și eHybrid (hibrid plug-in). Noua generație de propulsoare hibrid plug-in dezvoltă 272 CP (200 kW), oferind totodată o autonomie pur electrică de peste 100 km, și este acum compatibilă inclusiv cu tehnologia de încărcare rapidă (încărcare CC până la 50 kW).

Disponibil exclusiv pentru CUPRA Formentor și CUPRA Leon Sportstourer este un nou propulsor pe benzină (TSI), care dezvoltă 333 CP (245 kW), cu tehnologie de distribuție a cuplului și frâne Akebono.

O prezentare concentrată pe obsesia legată de design a mărcii

Premiera mondială a noilor CUPRA Formentor și CUPRA Leon a fost o reprezentare a mărcii CUPRA ca un brand propulsat prin design.

Compania a anunțat înființarea CUPRA Design, un nou birou de proiectare, independent. CUPRA Design va fi responsabil nu doar pentru realizarea de articole promoționale ale mărcii, ci va colabora inclusiv cu companii care înțeleg filozofia brandului și doresc să integreze stilul CUPRA în propriile mărci. Ambiția CUPRA Design este de a deveni reperul unic al celor care doresc un design îndrăzneț, indiferent de produsul sau proiectul lor.

Cu aceeași obsesie pentru design, care a stat la baza noilor CUPRA Formentor și CUPRA Leon, marca lansează de asemenea noutăți suplimentare împreună cu partenerii săi colaboratori.

MAM, marca de bijuterii sustenabile din Barcelona, se alătură CUPRA pentru a crea o linie de produse ce include un inel și brățări „Welcome to the Tribe”, standard și în ediție limitată. Produsele sunt realizate din ruteniu și cupru, materiale utilizate de CUPRA în designul autovehiculelor sale, pentru a capta esența autenticității brute.

Și, pentru a doua oară, CUPRA a făcut echipă cu studioul de design pentru sisteme de iluminat Marset din Barcelona, pentru produsul fascinant Dipping Light, o reinterpretare plină de culoare a clasicei lămpi a mărcii. În cadrul evenimentului, a fost prezentată și această piesă unică și exclusivă, care împărtășește valorile estetice rafinate și sofisticate, dar totodată emoționale și neconvenționale, ale CUPRA.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *