București, 22 iulie 2019 – Menținerea controlului asupra companiei este unul dintre cele mai importante obiective pe termen lung ale celor care dețin afaceri de familie, însă numai 41% dintre aceștia au încredere în planurile lor de succesiune, potrivit celei mai recente ediții a studiului Deloitte Global Family Business, efectuat în rândul a aproximativ 800 de companii din 58 de țări din toată lumea, inclusiv din România. Cu toate că 68% dintre cei care conduc afaceri de familie spun că intenționează să păstreze businessul în familie, doar 26% au un plan clar de succesiune pentru poziția de director general și chiar mai puțini dintre ei, pentru celelalte poziții din top management.
Majoritatea managerilor intervievați consideră esențială abordarea pe termen lung, bazată pe viziune, cultură și valori comune, care pot ajuta familia să mențină controlul asupra afacerii de-a lungul anilor. În consecință, 65% din afacerile de familie consideră că valorile după care se ghidează pe termen lung sunt mai importante decât rezultatele pe termen scurt. Cu toate acestea, 71% din afacerile de familie au planuri doar pentru următorii doi până la cinci ani, iar 6% au declarat că planurile lor acoperă doar următorul an.
„Decalajul dintre obiectivele pe termen lung și planificarea pe termen scurt în rândul afacerilor de familie poate fi recuperat doar cu ajutorul planurilor de succesiune. Deși proprietarii percep acest moment ca un eveniment îndepărtat, succesiunea este esențială pentru stabilitatea afacerii, necesită o planificare amănunțită și o pregătire solidă, întrucât este un proces de durată. În România, deja lucrăm cu clienți la pregătirea și implementarea transferului afacerii de la fondatori către moștenitori”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener coordonator Consultanță, Deloitte România, și liderul programului Deloitte Private, care se adresează companiilor private de toate dimensiunile, inclusiv antreprenorilor locali, IMM-urilor, startup-urilor și afacerilor de familie.
Conform studiului Deloitte, profitabilitatea reprezintă principalul obiectiv al afacerilor de familie pentru următoarele 12 luni, urmat de creșterea afacerii și dezvoltarea de noi produse și servicii. În acest context, aproximativ o treime dintre respondenți ar renunța la controlul asupra afacerii de familie în schimbul unui succes financiar mai mare pe termen lung.
Agilitatea în adaptarea la schimbările din mediul de business este considerată de 61% dintre cei care dețin afaceri de familie cel mai important element pentru succesul afacerii și durabilitatea acesteia. Capacitatea de inovare se situează pe locul al doilea, urmată de situația financiară.
Studiul anual Deloitte Global Family Business, care a ajuns acum la cea de-a cincea ediție, analizează perspectivele colectate de la sute de afaceri de familie asupra a patru domenii-cheie, și anume proprietatea, guvernanța, succesiunea și strategia. Raportul complet este disponibil aici.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor 286.000 de profesioniști ai săi.
Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații SCA, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.500 de profesioniști.
Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.